Mărțișoare din aluat sărat

Ar fi trebuit să fac această postare mai demult, însă din lipsă de timp nu m-am putut ocupa de acest lucru. Așa că sper să fie folositoare pentru anii următori.

Anul acesta a fost prima dată când am încercat această variantă de mărțișoare. Auzisem de ea, o colegă de-a mea o folosise la clasă, însă mie nu mi-a surâs ideea de a sta o oră, două în bucătărie să coc forme pentru pictat mărțișoare. Acum, însă, am recurs la această metodă de nevoie, pentru că nu am avut drum pe la vreun magazin unde să găsesc argilă din aceea care se întărește și din care se pot confecționa mărțișoare. Mai făcusem mărțișoare din lut, pictate, ba chiar și din tipul acela de plastilină care după câteva ore devine ca un cauciuc moale, dar care își păstrează forma în care a fost modelat (puteți vedea aici mărțișoarele realizate de noi anul trecut din argilă albă).

Aceasta fiind situația, am căutat rețeta de aluat sărat și m-am apucat de treabă.

  • două părți făină albă ;
  • o parte sare fină;
  • o parte apă.

Acestea sunt proporțiile ingredientelor. Eu am folosit o cană ca măsură și mi-au ieșit mai bine de 30 de bucăți din fiecare formă (cerc, inimă, fluture, floare). Nu-mi amintesc câte tăvi mari de aragaz am copt, dar am cam avut ce sta în bucătărie. Ce nu mi-a plăcut a fost că, deși nu se pune în aluat niciun fel de substanță pentru ca aluatul să se umfle, totuși formele mele s-au cam umflat pe ici, pe colo. Însă, dacă acest aspect nu vă deranjează, e în regulă.

Am amestecat făina cu sarea, apoi am adăugat apa. Am obținut un aluat bun pentru modelat, apoi am procedat ca și la fursecuri. Am întins câte o foaie potrivit de groasă, am decupat-o folosind formele pentru fursecuri sau orice alte forme aveți și se potrivesc scopului dumnevoastră. Le-am așezat în tavă și le-am copt.

A doua zi, la școală, copiii le-au pictat, le-au lipit pe un cartonaș colorat și le-au pus șnuruleț de mărțișor.

Pentru că nu am avut la dispoziție decât o singură oră de Arte vizuale, nu am mai apucat să fotografiez prea multe mărțișoare terminate. Copiii s-au grăbit să plece acasă și au luat și mărțișoarele cu ei ca să le dăruiască celor dragi.

În loc de pungulița aceea clasică în care se pune cartonașul cu mărțișor noi am confecționat un fel de cutiuță care se închide sub forma petalelor unei flori.

Despre felul în care au ales să le picteze copiii, nimic de comentat. Fiecare și-a folosit propria imaginație și propriul talent.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s